„Cred că o intervenţie militară în acest moment nu va duce la rezolvarea problemelor, ci de fapt le-ar putea înrăutăţi. Europa trebuie să inducă respect prin poziţia sa fermă în ceea ce priveşte solicitarea ca orice vărsare de sânge să fie oprită, ca această presiune ilegală şi acest comportament inexplicabil al colonelului Kadhafi faţă de protestari să înceteze – ele nu corespund ideilor democratice”, a declarat luni, la Viena, Părvanov, citat de agenţia bulgară de ştiri BTA.
El a subliniat de asemenea necesitatea ca Europa să participe foarte activ la misiuni umanitare, pentru a atenua presiunile imigraţioniste cu care se confruntă.
„O reacţie militară trebuie să fie ultima reacţie posibilă, toate celelalte posibilităţi trebuie folosite”, a apreciat la rândul său preşedintele austriac Heinz Fischer, care s-a exprimat alături de Părvanov la Viena.
De asemenea, ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a declarat că Rusia se opune unei intervenţii militare în Libia.