Prima pagină » Știri externe » Hillary Clinton va merge săptămâna viitoare în Tunisia şi Egipt

Hillary Clinton va merge săptămâna viitoare în Tunisia şi Egipt

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a anunţat joi că se va deplasa în Egipt şi în Tunisia, săptămâna viitoare, şi că se va întâlni cu opoziţia libiană, în prima sa călătorie în aceste ţări după ce liderii lor au fost determinaţi de protestatari să plece de la putere, relatează AFP.
10 mart. 2011, 18:16, Știri externe

„Săptămâna viitoare voi merge la Cairo şi la Tunis pentru a discuta direct” cu egiptenii şi tunisienii, a declarat Clinton, în faţa unor congresmeni americani.

Ea a adăugat că se va întâlni cu opoziţia libiană în timpul călătoriei în Egipt şi Tunisia.

Fostul preşedinte tunisian Zine El Abidine Ben Ali a fost constrâns să fugă în Arabia Saudită la 14 ianuarie, în urma unei contestări populare fără precedent.

În Egipt, o revoltă populară a condus la înlăturarea de la putere a lui Hosni Mubarak la 11 februarie. El a predat puterea unui consiliu militar, care a promis că va pregăti instalarea unui Guvern ales democratic.