Prima pagină » Știri externe » Alertă de tsunami în Polinezia Franceză, cu valuri de până la doi-trei metri

Alertă de tsunami în Polinezia Franceză, cu valuri de până la doi-trei metri

O alertă de tsunami a fost declanşată în arhipelagul Insulelor Marchize, în Polinezia Franceză (Oceanul Pacific), sâmbătă, la ora locală 4.30 (vineri, 16.30, ora României), de autorităţile locale, care se aşteptau la valuri înalte de doi-trei metri, relatează AFP.
11 mart. 2011, 18:45, Știri externe

Sirenele au fost acţionate, pentru a îndemna populaţia să se retragă în locuri înalte.

Pe aceste insule, situate la 1.500 de kilometri nord-est de Papeete, capitala Polineziei Franceze, oraş situat pe Insula Tahiti, în mijlocul Pacificului de Sud, erau aşteptate valuri de doi-trei metri înălţime.

Pe coastele nordice ale Insulei Tahiti, în golfurile Moorea şi Huahine, valurile ar putea atinge 2,10 metri, potrivit Înaltului Comisariat al Republicii.

Valurile ar putea atinge aproximativ doi metri pe Insulele Australe, situate la sud de Tahiti, şi un metru pe celelalte insule ale Polineziei Franceze.

Primele valuri urmau să atingă Huahine, aflată în apropiere de Bora-Bora, la ora 6.50 (18.50, ora României ), Insulele Tahiti şi Moorea la ora 7.15 (19.15, ora României), Insulele Marchize la 7.40 (19.40, ora României) şi Insulele Australe la ora 7.30 (19.30, ora României).

Înaltul Comisariat adaugă că „pericolul persistă timp de cel puţin două ore după venirea primului val, iar amplitudinile pot fi crescătoare”.

Instituţiile şcolare vor fi închise în toată Polinezia Franceză.