Familiile italiene au recurs din ce în ce mai mult la menajere sau personal auxiliar pentru rudele cu probleme de sănătate, cu peste 718.000 de angajaţi înregitraţi la sfârşitul lui 2010 de serviciile sociale şi probabil aproximativ tot atâtea persoane care lucrează la negru.
În cinci ani, numărul persoanelor angajate legal pentru munci casnice a crescut cu 82 la sută, potrivit Institutului naţional de previziuni (INPS) care percepe cotizaţii sociale când aceste persoane sunt declarate.
Autorităţile au constatat o creştere foarte mare a prezenţei angajaţilor români, al căror număr a trecut de la 36.000 în 2005 la peste 160.000 în 2009 (ultimul an în care sunt disponibile statisticile), o tendinţă încurajată de intrarea României în UE.
Numărul românilor angajaţi pentru munci casnice l-a depăşit pe cel al menajerelor şi personalului auxiliar italieni (150.000).
Cifrele INPS contrazic prejudecata că aceste munci ar fi în mod încredinţat imigranţilor pentru că angajaţii din cadrul UE (între care şi italieni) au reprezentat 414.983, respectiv jumătate din numărul personalului declarat, în creştere cu 185,6 la sută în raport cu 2005.
În Italia, azilele nu sunt foarte populare şi persoanele în vârstă sunt adeseori ţinute la domiciliul lor sau al copiilor lor, fiind îngrijite de persoane angajate special pentru acest lucru.
Printre angajaţii pentru munci casnice care nu sunt cetăţeni UE, prima ţară de provenienţă este Ucraina (77.023, cu 35,7 la sută mai mult în raport cu 2005), urmată de Filipine (49.508, cu 24,8 la sută mai mult). Numărul moldovenilor s-a dublat, ajungând la 35.871 de persoane faţă de 15.129, ca şi cel al chinezilor (3.165 faţă de 1.187).
Majoritatea zdrobitoare a acestor persoane sunt de gen feminin (620.703 faţă de 97.525 bărbaţi). Familiile italiene care au recurs la astfel de persoane locuiesc în special în nordul ţării (Lombardia şi Emilia Romagna) şi regiunea Roma (Latio).
În sud, din cauza unei proporţii mai scăzute a femeilor active, recursul la astfel de ajutoare este mai limitat. Pentru toată regiunea Neapole, în Campania, sunt înscrise la INPS 36.258 de persoane.