„Anticipăm că această rută va fi foarte populară pentru cei care călătoresc în interes de serviciu sau pentru petrecerea timpului liber, preconizând creşterea traficului şi a operaţiunilor în viitor”, a declarat, într-un comunicat, ofiţerul şef pe segmentul comercial al Wizz Air, Gyorgy Abran.
Compania operează zboruri pe relaţia Bucureşti-Milano şi pe alt aeroport al oraşului italian – Bergamo, unde are o frecvenţă de zece zboruri pe săptămână.
Astfel, Wizz Air va opera zboruri spre aeroporturile din zona Milano de două ori în fiecare zi.
Wizz Air deţine în România patru baze operaţionale, la Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca şi Târgu Mureş, care au generat anul trecut un trafic total de 2,16 milioane pasageri.
Operatorul a transportat anul trecut un număr de 2,7 milioane de pasageri din şi spre România, în creştere cu 29% faţă de 2010