Dacă modificările constituţionale „sunt respinse, ne vom confrunta cu un vid legislativ, care va fi acoperit printr-un decret al Consiliului Suprem al Forţelor Armate (CSFA)”, a declarat presei preşedintele Înaltei comisii judiciare pentru referendum, Mohamed Atteya.
Acest decret ar urma să ia forma unei „declaraţii constituţionale limitate”, menită să determine cursul de urmat într-o „perioadă de tranziţie care să ducă la o nouă autoritate şi un stat modern şi civil”, a adăugat el.
El nu a oferit alte detalii asupra conţinutului acestei declaraţii, limitându-se să spună că ea va fixa etapele următoare.
CSFA deţine puterea după înlăturarea preşedintelui Hosni Mubarak, care a demisionat sub presiunea manifestanţilor la 11 februarie. Militarii au promis că vor organiza alegeri libere în vederea revenirii la o putere civilă democratică în câteva luni.
Referendumul prevede amendarea Consituţiei pentru a limita numărul mandatelor prezidenţiale la două de câte patru ani – faţă de un număr nelimitat de mandate de şase ani în prezent – şi pentru a înlesni candidaturile.
Numeroase partide şi mişcări politice au apreciat că aceste amendamente nu sunt suficiente, iar referendumul, la câteva săptămâni după demisia lui Mubarak, este organizat prea repede.