Democraţii au finalizat documentul de poziţie faţă de problematica europeană, în perspectiva alegerilor pentru PE, după ce au completat chestionarul Coaliţiei pentru un Parlament Curat.
"PD susţine revizuirea cât mai largă a actualei Constituţii, în aşa fel încât să se creeze premisele pentru un nou regim politic. Susţinem necesitatea celei de-a Treia Republici, care să corespundă mai bine statutului României de membru al UE", precizează democraţii.
PD mai arată că, în cadrul procesului de modificare a Constituţiei, "este posibil şi de dorit ca şi problema redefinirii structurilor administrative existente sa fie pusă".
"În niciun caz această operaţiune nu trebuie să vizeze retrasarea graniţelor actualelor regiuni de dezvoltare, astfel încât să se creeze unităţi administrative organizate exclusiv pe criteriul etnic", avertizează PD.
În document, PD arată că regiunile de dezvoltare nu sunt în momentul de faţă unităţi administrativ – teritoriale, nu au personalitate juridică şi sunt rezultatul unui acord liber consimţit între consiliile judeţene şi cele locale.
Documentul de poziţie a PD faţă de UE arată că regiunile de dezvoltare din România au rolul de a facilita procesul de absorbţie a fondurilor structurale.
Potrivit PD, "dacă în cadrul acestui proces se va dovedi că cele 8 regiuni de dezvoltare vor facilita o mai bună absorbţie, acesta va fi un argument în plus pentru ca ele să capete personalitate juridică şi să fie dotate cu Legislativ si Executiv proprii".
Democraţii precizează, totuşi, că, dacă va fi un grad redus de absorbţie, "ar fi mai bine ca actualul cadru administrativ să nu se schimbe".
Partidul Democrat mai arată că Europa trebuie să fie un partener egal şi critic în relaţia cu SUA, extinderea UE ar trebui să continue cu statele din Balcanii de Vest, iar Turcia trebuie să fie acceptată, dacă satisface mai multe cerinţe specifice.
De asemenea, Republicii Moldova trebuie să i se ofere o foaie de parcurs clară, care să ducă în cele din urmă la dobândirea calităţii de stat membru UE, mai susţine PD.