Prima pagină » Economic » UE a adoptat sancţiuni împotriva grupului petrolier libian NOC, controlat de regimul lui Kadhafi

UE a adoptat sancţiuni împotriva grupului petrolier libian NOC, controlat de regimul lui Kadhafi

Statele Uniunii Europene (UE) au adoptat miercuri sancţiuni împotriva principalului grup petrolier libian, National Oil Corporation (NOC), pentru a priva regimul lui Muammar Kadhafi de resursele sectorului strategic al petrolului, transmite AFP.
23 mart. 2011, 17:10, Economic

Hotărârea membrilor UE dă curs deciziei luate săptămâna trecută de Consiliul de Securitate al ONU, se arată într-un comunicat al preşedinţiei ungare a Uniunii. Astfel, statele comunitare îngheaţă fondurile şi resursele economice ale NOC şi interzic efectuarea de plăţi în favoarea grupului, menţionează comunicatul.

NOC figurează în rezoluţia ONU 1973 printre organismele aflate sub controlul lui Kadhafi şi al familiei acestuia. Consiliul de securitate notează că grupul este o sursă care asigură finanţare regimului liderului libian.

NOC are operaţiuni în domeniul explorării, producerii şi comercializării de petrol.

Miniştrii de Afaceri Externe din statele UE au hotărât luni luarea de măsuri împotriva unor entităţi financiare libiene, a unor responsabili din guvern şi colaboratori ai lui Kadhafi.

Rezoluţia ONU 1973 vizează instituirea zonei de interdicţie aeriană deasupra Libiei în vederea protejării civililor şi prevede, printre altele, îngheţarea activelor deţinute de autorităţile libiene.

Libia este unul dintre principalii producători de petrol din Africa. Colonelul Kadhafi s-a folosit de veniturile obţinute din vânzarea hidrocarburilor pentru recrutarea de mercenari în vederea înăbuşirii revoltei populare, notează AFP.