Cercetătorii de la Universitatea din Jena şi de la Institutul german de nutriţie umană au descoperit că restricţionarea consumului de glucoză, care se găseşte mai ales în dulciuri şi care este o sursă importantă de energie pentru organism, a contribuit la prelungirea cu 25% a duratei de viaţă în cazul unor specii de viermi – echivalentul a 15 ani umani.
Cheia procesului de prelungire a duratei de viaţă este creşterea nivelului de radicali liberi – molecule instabile care distrug celulele organismului şi de care oamenii încearcă să scape prin consumul de alimente şi băuturi bogate în antioxidanţi, precum vitamina E, potrivit cercetătorilor.
Organismul viermilor care au primit mai puţină glucoză a generat iniţial mai mulţi radicali liberi ca de obicei. Sistemul imunitar a construit, în schimb, foarte repede un sistem de apărare împotriva radicalilor liberi, a indicat endocrinologul Michael Ristow, coordonator al studiului.
"Organismul are nevoie de glucoză, dar excesul de zaharuri nu este sănătos", a spus Ristow.
Studii anterioare au demonstrat faptul că reducerea cantităţii de calorii la viermi şi maimuţe poate contribui la creşterea longevităţii.
Noul studiu sugerează şi faptul că antioxidanţii, despre care se crede de multă vreme că ajută la menţinerea sănătăţii organismului, fac mai mult rău decât bine, a spus Ristow.
Antioxidanţii şi vitaminele neutralizează radicalii liberi şi împiedică organismul să construiască sisteme de apărare eficiente împotriva acestora, a spus cercetătorul.