Prima pagină » Economic » Acţiunile europene au încheiat tranzacţiile în stagnare

Acţiunile europene au încheiat tranzacţiile în stagnare

Acţiunile celor mai mari companii europene au încheiat tranzacţiile de marţi în stagnare, piaţa fiind influenţată de scăderea titlurilor bancare şi tendinţa pozitivă a celor din sectorul minier, transmite Reuters.
29 mart. 2011, 19:56, Economic

Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a urcat cu 0,04%.

Titlurile băncii italiene UBI Banca au scăzut cu 12,4%, după ce a efectuat o majorare de capital de un miliard de euro care a luat prin surprindere investitorii şi a generat speculaţii că alte instituţii financiare îi vor urma exemplul.

Acţiunile Intesa San Paolo şi UniCredit au coborât cu 4,5%, respectiv 3,7%.

„Băncile, în special cele din Europa, vor fi nevoite să îşi majoreze semnificativ capitalul, iar acţiunile lor vor continua să aibă performanţe negative”, a declarat Bob Parker, analist la Credit Suisse.

Interesul petnru acţiunile companiilor miniere a fost susţinut de redresarea cotaţiei cuprului, după o evoluţie negativă în prima parte a tranzacţiilor.

Titlurile Anglo American, BHP Billiton şi Rio Tinto au crescut cu 2%-2,2%.

Indicele londonez FTSE 100 a urcat cu 0,47%, DAX al bursei din Frankfurt a scăzut cu 0,06% şi CAC 40 al bursei din Paris cu 0,27%.