Un sat situat în centrul Greciei a fost inundat, marţi, în urma surpării malului unui canal care asigura alimentarea cu apă potabilă a capitalei greceşti, au anunţat pompierii, citaţi de AFP.
Incidentul, produs pe canalul Mornos, a provocat inundarea satului de coastă Saranti, situat la 120 de kilometri vest de Atena.
„Au fost inundate mai multe terenuri şi am primit apeluri în privinţa unor case şi pivniţe inundate, dar nu avem nicio confirmare că vreo persoană a fost surprinsă de ape”, a declarat o purtătoare de cuvânt a pompierilor.
„Avem şapte camioane la faţa locului, iar autorităţile locale trimit, de asemenea, ajutoare”, a adăugat ea.
Secretarul general al Ministerului Lucrărilor Publice, Iannis Oikonomidis, a declarat pentru agenţia de presă ANA că o alunecare de teren a cauzat surparea malului canalului pe o lungime de 60 de metri.
Potrivit lui, alimentarea cu apă potabilă a Atenei nu este ameninţată.