„Nu este necesară evacuarea (satului Iitate) şi (locuitorii) pot fi calmi”, a declarat un oficial din cadrul Agenţiei japoneze pentru siguranţă nucleară, un organism oficial.
Anterior, purtătorul de cuvânt al Guvernului japonez Yukio Edano, a exclus, de asemenea, posibilitatea de a extinde pentru moment zona de evacuare din jurul centralei Fukushima Daiichi (Fukushima 1), apreciind că elementele comunicate de AIEA nu justifică evacuarea a mii de persoane.
Miercuri, AIEA a anunţat că nivelul de radiaţii pe care le-a măsurat la Iitate depăşeşte valoarea recomandată.
„Primele rezultate arată că una dintre valorile limită care justifică o evacuare, potrivit recomandărilor AIEA, a fost depăşită în satul Iitate”, a declarat şeful departamentului de siguranţă şi securitate nucleară al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, Denis Flory, în cadrul unei conferinţe de presă.
Dar Agenţia japoneză pentru siguranţa nucleară a pus la îndoială această recomandare. „Avizul AIEA se bazează pe un eşantion limitat şi o singură lectură”, a declarat pentru AFP Yoshihiro Sugiyama, un oficial din cadrul agenţiei.
Norio Kanno, primarul satului care numără 6.000 de locuitori, s-a declarat „foarte îngrijorat” în urma avizului AIEA, a anunţat televiziunea publică NHK pe site-ul său de Internet.
„Dar Guvernul ne-a informat imediat că nu există un risc imediat pentru sănătatea umană, aşa că mă simt uşurat”, a continuat primarul citat de NHK.
Satul Iitate este situat la 40 de kilometri nord-vest de centrala Fukushima avariată de tsunami la 11 martie şi unde autorităţile încearcă în continuare să împiedice un accident major.
Zona de evacuare din jurul centralei nucleare acoperă în prezent o rază de 20 de kilometri, Guvernul recomandându-le locuitorilor din zona cuprinsă între 20 şi 30 de kilometri să plece, dar fără a-i obliga.
Organizaţia neguvernamentală Greenpeace a recomandat o extindere cu cel puţin zece kilometri a zonei de evacuare.