Ceremonia de inaugurare a statuii lui Matei Corvin s-a desfăşurat în prezenţa a peste o mie de persoane, o parte dintre acestea fiind îmbrăcate în costume populare şi arborând steaguri ale UDMR şi ale Ungariei.
La manifestare au asistat, printre alţii, ministrul Culturii, Kelemen Hunor, omologul său din Ungaria, Rethelyi Miklos, ministrul Resurselor Naţionale, vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, subprefectul Vasile Cozma, vicepreşedintele PE Tokes Laszlo, ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Fuzes Oskar.
Kelemen Hunor a spus, în discursul său, că moştenirea şi spiritualitatea regelui Ungariei, Matei Corvin, „trebuie păstrate şi date mai departe generaţiilor viitoare”.
La rândul său, vicepremierul Semjen Zsolt a spus că persoana lui Matei Corvin a constituit, timp de secole, „simbolul păstrării maghiarilor pe aceste meleaguri”.
„Istoria restaurării acestei statui simbolizează colaborarea româno-ungară. Nu trebuie numai să convieţuim împreună, ci şi să colaborăm împreună”, a spus Semjen.
În cadrul ceremoniei de inaugurare au avut loc momente artistice, precum dansuri din epoca Renaşterii, statuia fiind sfinţită de cei patru episcopi ai bisericilor tradiţionale maghiare – romano-catolică, unitariană, evanghelică şi reformată.
La final, oficialităţile prezente au depus coroane de flori la baza statuii.
La jumătatea anului 2010, statuia a fost supusă unui proces de restaurare finanţat cu aproape 800.000 de euro de Guvernele României şi Ungariei, lucrările fiind finalizate la sfârşitul anului trecut.
Statuia lui Matei Corvin a fost inaugurată în anul 1902, fiind opera sculptorului Fadrusz Janos.