Prima pagină » Cultură-Media » Maraton european de poezie la Sibiu

Maraton european de poezie la Sibiu

Aproximativ 90 de poeţi din România, dar şi alte state ale Europei participă la un maraton al poeziei care a început, vineri dimineaţa, la Sibiu şi se va încheia după mai bine de 15 ore de recitări.
Maraton european de poezie la Sibiu
05 oct. 2007, 13:23, Cultură-Media

"Maratonul European de Poezie" este un proiect din cadrul Programului Capitalei Culturale Europene şi este organizat de către Uniunea Scriitorilor.

Un număr de 87 de poeţi din întreaga ţară, dar şi din Portugalia, Franţa, Belgia, Ungaria, Polonia, Germania, Austria şi Republica Moldova îşi citesc operele începând de vineri de la ora 8.30 şi până în noaptea de vineri spre sâmbătă la ora 02.40.

"Ideea a fost de a face ceva deosebit. Niciodată în România nu s-au mai adunat atât de mulţi poeţi la un loc şi nici în lume nu au fost întruniri atât de mari şi atâte de multe ore să se citească poezie. Am vrut să avem aici poeţi din toate curentele care să-şi prezinte poeziile. Am avut ideea, am făcut un proiect pentru Capitala Culturală, care a ieşit câştigător. Era normal ca acest maraton să fie la Sibiu, pentru că oraşul este Capitală Culturală”, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX Andrei Bodiu, organizatorul maratonului.

Poeţii prezenţi au aprecit ideea originală şi şi-au manifestat încântarea de a se reuni.

La maratonul de poezie participă şi Mircea Cărtărescu care, potrivit programului, va recita poeziile sale la ora 19.00.