Fondul va fi creat după modelul unui fond francez, numit Fonds Strategique d’Investissment, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe Giulio Tremonti.
El a arătat că fondul va fi susţinut parţial de Cassa Depositi e Presititi (CDP) din Roma, holding de stat care administrează depozite de 235 miliarde de euro şi va fi deschis investitorilor privaţi.
„CDP este implicat într-un plan de creare a unui fond deschis investitorilor privaţi, identic cu un fond de investiţii strategice din Franţa”, a spus Tremonti.
Potrivit unui decret urgent al guvernului italian, menit să protejeze Parmalat de o posibilă preluare de către grupul francez Lactalis, CDC poate prelua participaţii directe la companii naţionale, primul pas în crearea fondului suveran italian.