Beneficiarii direcţi ai acestui parteneriat vor fi studenţii UNATC şi angajaţii TVR, dar în final vor câştiga telespectatorii, potrivit Televiziunii Publice.
„Acest parteneriat este un pas important pe care Televiziunea Publică îl face pentru a contribui la dezvoltarea societăţii informaţionale din România”, spune Alexandru Lăzescu, preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv).”TVR este locul în care s-au format cei mai mulţi dintre profesioniştii media din România şi este datoria noastră, ca serviciu public de televiziune, să oferim în continuare experienţa noastră tinerilor care doresc să lucreze în acest domeniu sau în domenii conexe, precum teatrul sau filmul. Atât noi cât şi publicul vom avea doar de câştigat pe termen mediu şi lung”, mai spune Lăzescu.
La rândul său, rectorul UNATC, Gelu Colceag, spune că deşi în programa UNATC se regăsesc multe cursuri practice este important pentru studenţi să poată lucra chiar în televiziune. „Ne dorim să avem în curând un departament dedicat televiziunii şi poate, în viitor, programe speciale de licenţă şi masterat”.
Acordul semnat de cele două instituţii prevede că studenţii UNATC vor putea participa la stagii de pregătire practică în TVR. Cele mai bune materiale video realizate de ei în cadrul acestor stagii vor fi publicate şi promovate pe site-ul Televiziunii Române, www.tvr.ro. De asemenea, TVR va include în programele sale cele mai valoroase producţii de teatru şi film ale studenţilor din anii terminali.
Totodată, UNATC va oferi redactorilor TVR accesul la arhiva de filme, de fotografii şi înregistrări documentare ale unor spectacole, care pot fi de interes pentru diverse emisiuni. De asemenea, reprezentanţii universităţii vor evalua abilităţile profesioniştilor din televiziune şi vor propune şi realiza programe de training pentru aceştia.
Parteneriatul încheiat vineri cu UNATC face parte dintr-o strategie mai amplă prin care TVR îşi propune să redefinească rolul serviciului public de televiziune în societatea românească şi să răspundă astfel nevoilor actuale ale consumatorilor de media.
Cu statut de instituţie publică, SRTv are în portofoliu şase televiziuni – TVR 1, TVR 2, TVR Cultural, TVR 3, TVR Info şi TVR Internaţional. SRTv deţine şi o televiziune experimentală, care emite în sistem High Definition – TVR HD, dar şi cinci studiouri teritoriale.