Gestul provocator al pastorului Terry Jones, care a generat tulburări provocând moartea a cel puţin 15 persoane în Afganistan, a fost „o surpriză” şi este „detestabil”, a adăugat generalul Petraeus într-un interviu acordat Wall Street Journal.
„Rezultă (din acest act) o provocare suplimentară la adresa securităţii, care se adaugă celor deja considerabile cu care (forţele internaţionale) se confruntă în această ţară”, potrivit generalului.
Şapte angajaţi ONU în Afganistan (patru nepalezi, un suedez, un norvegian şi un român) au fost ucişi vineri şi mai mulţi manifestanţi au fost ucişi sau răniţi în cadrul unei revolte împotriva sediului Naţiunilor Unite din oraşul Mazar-i-Sharif.
Alte nouă persoane au fost ucise sâmbătă în timpul manifestaţiilor din Kandahar (sudul Afganistanului).
Manifestanţii au cerut ca pastorul Jones să fie urmărit în justiţie în Statele Unite.