Cântăreţul în vârstă de 61 de ani a fost transportat la un spital din Marea Britanie, duminică, după ce a acuzat o serie de dureri abdominale.
Robin Gibb, care trebuia să plece în Brazilia peste câteva zile, unde urma să se întâlnească cu preşedintele acestei ţări şi să susţină câteva concerte în Sao Paolo şi Brasilia, a fost sfătuit de medici să nu călătorească.
„La începutul dimineţii, el acuza dureri puternice şi se simţea foarte rău. Am chemat salvarea şi a fost dus la spital. Nu suntem siguri ce are şi în acest moment suntem îngrijoraţi. Nu ştim dacă este vorba de o problemă medicală pe care a avut-o în trecut sau dacă este o problemă complet nouă”, a declarat purtătorul său de cuvânt.
Anul trecut, Robin Gibb a fost operat de urgenţă din cauza unei ocluzii intestinale.
Fratele său geamăn şi fost coleg în trupa Bee Gee, Maurice, a murit în 2003 din cauza complicaţiilor apărute în urma unei torsiuni intestinale.
Cei doi fraţi supravieţuitori – Robin şi Barry – care s-au născut în Marea Britanie şi au crescut în Australia, au cântat doar de câteva ori după moartea fratelui lor Maurice, cu ocazia unor evenimente de caritate.
Un al patrulea frate, Andy, care a fost şi el cântăreţ, însă nu a făcut parte din acest grup de legendă, a decedat în 1988, la vârsta de 30 de ani, din cauza unei maladii cardiace.
The Bee Gees a fost una dintre cele mai importante trupe ale anilor 1970, câştigând nouă premii Grammy. Printre piesele cele mai cunoscute ale acestui grup se numără „Night fever”, „Tragedy,” „How Deep is Your Love” şi „You Win Again”.