Indicele FTSEurofirst 300, care include cele mai importante companii europene, a avansat cu 0,3%.
Acţiunile din sectorul bancar, care au ratat recuperarea generală a pieţelor de capital din ultimele două săptămâni ale lunii trecute, s-au aflat printre cotaţiile cu cea mai bună evoluţie.
„A existat o hipersensibilitate în privinţa burselor şi mai ales a acţiunilor băncilor, dar, până la urmă, riscurile legate de datoriile suverane au fost exagerate, iar cotaţiile bancare au fost afectate prea puternic”, a afirmat Marc Renaud, preşedinte şi manager de fond la compania franceză Mandarine Gestion, care administrează active de 1,9 miliarde de euro.
Acţiunile BBVA au urcat cu 3,2%, cele ale HSBC cu 2%, iar Societe Generale cu 2,8%.
Portugalia a reuşit, miercuri, să vândă titluri în valoare de un miliard de euro, conform planurilor, în pofida avertismentelor unor bănci locale că nu vor mai achiziţiona instrumente financiare emise de guvernul de la Lisabona.
Pe marile burse din Europa, indicii CAC 40 francez, DAX german şi FTSE 100 au avansat cu 0,16-0,57%.