Prima pagină » Economic » Leul s-a apreciat uşor spre finalul sesiunii, iar cursul a coborât spre 4,11 lei/euro

Leul s-a apreciat uşor spre finalul sesiunii, iar cursul a coborât spre 4,11 lei/euro

Moneda naţională s-a apreciat uşor spre finalul sesiunii interbancare de vineri, iar cotaţiile au coborât sub 4,11 lei/euro, pe volume reduse de tranzacţionare şi în linie cu evoluţia valutelor din regiune, care afişau şi ele creşteri modeste.
08 apr. 2011, 16:42, Economic

În jurul orei 16:30, băncile schimbau euro pentru 4,1100 – 4,1125 lei, paritate cu circa 0,7 bani sub nivelul de la finalul şedinţei precedente, de 4,1175 – 4,1190 lei/euro.

Primele operaţiuni au fost realizate la 4,1130 – 4,1140 lei/euro, iar în prima parte a zilei cotaţiile au fluctuat într-un interval îngust, între 4,1120 lei/euro şi 4,1160 lei/euro.

Spre finalul zilei, cotaţiile au coborât traptat, până la un minim de 4,11 lei/euro, iar volumele s-au menţinut reduse.

Monedele statelor din regiune au trecut şi ele pe apreciere modeste, de 0,1%, după ce în prima parte a şedinţei au consemnat corecţii uşoare.

Euro a urcat, vineri, la maximul ultimelor 15 luni faţă de dolar, susţinut de aşteptările unor noi majorări ale dobânzii cheie în zona euro, în timp ce moneda americană a fost influenţată negativ de riscul ca activităţile guvernului SUA să fie blocate de un eşec al negocierilor privind bugetul.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat vineri un curs de referinţă cu 0,57 bani mai mare, de 4,1146 lei/euro, de la 4,1089 lei/euro joi. Leul s-a apreciat în raport cu dolarul, iar paritatea a coborât cu 2,24 bani, la 2,8560 lei/dolar, un nou nivel minim din 18 ianuarie 2010. La acea dată cursul de referinţă s-a plasat la 2,8513 lei/dolar.

Dobânzile afişate joi de băncile comerciale pentru sumele plasate pe termen de o zi au continuat să coboare, de la 3,09 – 3,59% la 2,83 – 3,33%. O mişcare similară au înregistrat şi randamentele pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână, coborând de la 3,56 – 4,06% la 3,39 – 3,89%.