Prima pagină » Economic » Leul s-a apreciat după primele transferuri de luni, iar cursul a coborât la 4,1045 lei/euro

Leul s-a apreciat după primele transferuri de luni, iar cursul a coborât la 4,1045 lei/euro

Leul s-a apreciat uşor după primele tranzacţii din sesiunea de luni, iar cursul a coborât până la 4,1045 lei/euro, după ce INS a anunţat că inflaţia anuală a depăşit 8% în martie, piaţa aşteptându-se la o reacţie din partea BNR, respectiv o majorare a ratei de politică monetară, potrivit dealerilor.
11 apr. 2011, 10:37, Economic

La deschidere, băncile schimbau euro pentru 4,1080 – 4,1090 lei, în coborâre uşoară faţă de cotaţiile de la finalul şedinţei de vineri, de 4,1100 – 4,1125 lei/euro.

Ulterior, cererea de lei a dus cursul până la un minim de 4,1045 – 4,1075 lei/euro.

INS a anunţat luni dimineaţă că inflaţia anuală a urcat de la 7,6% în februarie la 8,01% în martie, atingând maximul din august 2008, după ce rata lunară s-a situat la 0,6% în principal ca urmare a scumpirii cartofilor, fructelor proaspete, zahărului şi combustibililor.

„Aprecierea uşoară a leului poate fi explicată de aşteptările privind o majorare a ratei de politică monetară, după ce datele privind inflaţia au depăşit estimările analiştilor, pentru a doua lună consecutiv”, a declarat dealerul unei bănci.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat vineri un curs de referinţă cu 0,57 bani mai mare, de 4,1146 lei/euro. Leul s-a apreciat în raport cu dolarul, iar paritatea a coborât cu 2,24 bani, la 2,8560 lei/dolar, un nou nivel minim din 18 ianuarie 2010.

Dobânzile practicate pentru sumele plasate pe termen de o zi s-au menţinut la 2,83 – 3,33%.