Prima pagină » Politic » Mandatele a trei membri ai Comisiei de supraveghere a pensiilor private expiră în iunie

Mandatele a trei membri ai Comisiei de supraveghere a pensiilor private expiră în iunie

Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, Mircea Oancea, a solicitat Parlamentului numirea a trei noi membri în această structură, care să îi înlocuiască pe cei ale căror mandate expiră la 28 iunie 2011.
11 apr. 2011, 17:56, Politic

În adresa transmisă preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, precum şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, preşedintele CSSPP, Mircea Oancea, precizează că pe 28 iunie 2011 vor expira mandatele a trei membri ai Comisiei.

Aceştia sunt Vlad Soare, Ştefan Emanuel Prigoreanu şi Dragoş Mihalache, ultimul înlocuindu-l în 2010 pe Doru Claudian Frunzulică.

Preşedintele CSSPP solicită aplicarea articolului 3 din OUG 50/2005, potrivit căruia Comisiile reunite pentru buget, finanţe şi bănci şi cele de muncă şi protecţie socială ale Senatului şi Camerei Deputaţilor întocmesc şi supun spre aprobare Parlamentului lista candidaţilor.

Citește și

Recomandarea video