„Am primit Strategia de securitate naţională a României, o transmitem tuturor deputaţilor. Comentariul ar fi fost că aceasta trebuia trasmisă în iunie 2005, dar ce mai contează că suntem acum în octombrie 2007?”, a precizat, miercuri, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, secretarul Ion Munteanu.
El a arătat că, potrivit Constituţiei, preşedintele Traian Băsescu era obligat să prezinte Parlamentului Strategia de securitate naţională a României în şase luni de la preluarea mandatului, adică cel târziu până în iunie 2005.
Administraţia prezidenţială a trimis, în 9 octombrie, Strategia de securitate naţională a României, în 400 de exemplare în limba română, Camerei Deputaţilor.
În adresa trimisă Camerei Deputaţilor, Administraţia prezidenţială mai precizează că exemplarele în limba engleză urmează a fi transmise Camerei la un moment ulterior.
Strategia de securitate naţională a României transmisă Camerei Deputaţilor a fost adoptată de CSAT prin Hotărârea nr. 62 din 17 aprilie 2006.