Angajat într-o campanie intensă şi obositoare pentru obţinerea unui al doilea mandat la Casa Albă, Obama pare afectat, de asemenea, în urma creşterii preţurilor la carburanţi şi fragilităţii economiei americane, comentează publicaţia britanică.
Una dintre aceste fotografii a fost preluată şi postată în deschidere de către site-ul Drudge Report miercuri, cu titlul „Fotografii şocante: Obama, slab şi slăbit”, în contextul în care talia preşedintelui a fost subiect de dezbatere încă de pe când acesta a obţinut învestitura democrată pentru alegerile prezidenţiale din 2008. Unii dintre opzanţii săi conservatori se întrebau, în glumă, dacă nu cumva senatorul din Illinois, din acea perioadă, este prea „subţire” pentru a deveni preşedinte.
Chiar acum un an, Obama a fost tachinat de fostul guvernator republican al Californiei Arnold Schwarzenegger pentru că ar avea picioare prea subţiri. „Am să-l pun să facă nişte genuflexiuni”, declara actorul care a interpretat rolul principal în filmul Terminator în cursul unui miting de campanie al rivalului lui Obama din 2008, John McCain. De asemenea, Schwarzenegger l-a ridiculizat pe preşedinte pentru „braţele sale sfrijite”.
Cu toate acestea, după ce a fost ales, atât Obama, cât şi Prima Doamnă au plasat modul de viaţă sănătos în centrul perioadei pe care o petrec la Casa Albă. Preşedintele este fotografiat adesea jucând baschet sau întoarcându-se de la sala de sport împreună cu asistenţi de-ai săi, în timp ce grădina de legume pe care Michelle a creat-o la sediul preşedinţiei şi care i-a adus critici dure, promovează un stil de alimentare sănătos.
Aceasta nu este pentru prima oară când Drudge îl critică pe preşedinte din cauza taliei sale. În 2009, acest site de agregare de ştiri a publicat o fotografie cu Obama sub titlul „Barack n’ Bones”, descriindu-l pe comandantul suprem al forţelor armate ca fiind „numai oase de slab” şi muncind atât de mult încât „uneori sare peste mese”. „Însă dacă preşedintele ar avea probleme cu sănătatea, acţiunile sale nu arată acest lucru, el executând flotări în faţa unor fotografi, luni, la Casa Albă”, cu ocazia sărbătorilor pascale, comentează Daily Mail.