Preşedintele Bashar al-Assad a promulgat un decret privind componenţa Guvernului, potrivit televiziunii.
Siria este, din 15 martie, teatrul unei mişcări de contestare fără precedent a regimului.
Guvernul are ca misiune să ducă la bun sfârşit programul de reforme anunţat de autorităţi, în special anularea legii de urgenţă, în vigoare din 1963, liberalizarea presei şi instaurarea pluralismului politic.
Aceste reforme figurează printre revendicările esenţiale ale contestatarilor.
Fostul Guvern, condus din 2003 de Mohammad Naji Otri, şi-a prezentat demisia la 29 martie.