Prima pagină » Economic » Acţiunile principalelor companii europene au debutat vineri în creştere cu 0,2%

Acţiunile principalelor companii europene au debutat vineri în creştere cu 0,2%

Acţiunile celor mai mari companii europene au deschis şedinţa de tranzacţionare de vineri în creştere cu 0,2%, după ce în sesiunea anterioară au atins minimul ultimelor două săptămâni, transmite Reuters.
15 apr. 2011, 10:42, Economic

Indicele FTSEurofirst 300, al acţiunilor principalelor companii cotate la bursele din Europa, a crescut cu 0,2%, până la ora 7:06 GMT. Investitorii sunt prudenţi după ce Moody’s a redus ratingul Irlandei.

„Retrogradarea calificativului Irlandei cu siguranţă că nu alimentează optimismul. Decizia subliniază încă o dată că problemele cu care se confruntă zona euro nu au fost încă depăşite şi s-ar putea acutiza oricând”, a afirmat Philippe Gijsels, analist la BNP Paribas Fortis Global Markets.

Moody’s a redus vineri cu două trepte ratingul suveran al Irlandei, menţinând perspectiva negativă a calificativului.

Un indice al acţiunilor producătorilor auto a avansat cu 0,6%.