La începutul lunii iulie, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate invocată de fostul premier Adrian Năstase privind răspunderea ministerială.
La termenul de joi, avocaţii fostului premier şi ai soţiei acestuia au solicitat judecătorilor să se desesizeze şi să restituie cauza la procuror pentru refacerea urmăririi penale.
Avocaţii au susţinut că nu numai actul de sesizare al instanţei este lovit de nulitate, ci toată urmărirea penală, deoarece actele efectuate în timpul anchetei au avut la bază acte legislative declarate neconstituţionale, ceea ce ar putea să fie identificat drept o cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale.
De asemenea, avocaţii au susţinut că începerea urmăririi penale în 7 februarie 2006 a fost neconstituţională, în condiţiile în care exista deja Decizia 93/1999 a Curţii Constituţionale care a statuat că trebuie să existe o singură procedură pentru urmărirea penală a foştilor miniştri şi a celor în funcţie.
Avocatul lui Ioan Păun a solicitat continuarea procesului.
În replică, procurorul de şedinţă a cerut respingerea cererilor avocaţilor, pe motiv că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte doar pentru viitor.
În sala de judecată, Adrian Năstase a arătat că este pus "într-o situaţie penibilă" ca urmare a acestui întreg proces legislativ, în care un rol important l-au avut modificările aduse de fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei.
Avocatul lui Adrian Năstase, Gheorghe Diaconescu, explica, după pronunţarea Curţii Constituţionale, că judecătorii instanţei supreme pot hotărî ori încetarea procesului penal, ori trimiterea cauzei la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru îndeplinirea condiţiilor privind sesizarea legală care au determinat invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolului 23, alineatele 2 şi 3 din legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială.
Alte voci spuneau însă că decizia Curţii Constituţionale nu ar trebui să aibă efect asupra dosarelor care au fost deja soluţionate şi trimise în judecată, ci să producă efecte numai pentru viitor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va trebui să tranşeze chestiunea juridică în lipsa unei interpretări exprese.