„Am primit un răspuns negativ din partea MINUK cu privire la organizarea de alegeri locale (în Kosovo), iar Serbia nu le va organiza”, a declarat ministrul sârb pentru Kosovo Goran Bogdanovici, citat de agenţia oficială Tanjug.
În martie, Belgradul a solicitat în mod oficial ajutorul MINUK în vederea organizării acestui scrutin în Kosovo, o ţară cu populaţie majoritar albaneză care şi-a proclamat unilateral independenţa faţă de Serbia în 2008.
MINUK a răspuns că, „din cauza circumstanţelor de pe teren”, „nu va fi în măsură să le organizeze”.
Misiunea ONU a fost staţionată în Kosovo în urma conflictului din 1998-1999 dintre forţele sârbe şi Armata de Eliberare a Kosovo (UCK), gherila separatistă albaneză.
Bogdanovici a subliniat că decizia de a nu organiza alegeri locale în municipalităţile din Kosovo „nu înseamnă abandonarea instituţiilor sârbe” din această ţară, căreia Belgradul refuză să-i recunoscă independenţa.
De la proclamarea indepndenţei Kosovo, Belgradul a menţinut o administraţie paralelă în regiunile cu populaţie majoritar sârbă, în special în nord, finanţând consilii municipale, şcooli şi spitale.
Autorităţile de la Priştina au calificat ca „inacceptabilă” intenţia iniţială a Belgradului de a organiza alegeri locale pe teritoriul lor.
De obicei, atunci când autorităţile kosovare organizează alegeri, acestea sunt boicotate de etnicii serbi din ţară.
Serbia urmează să organizeze pe 6 mai alegeri prezidenţiale, parlamentare, locale şi regionale – în provincia Voivodina.