Prima pagină » Social » Tânărul care a tras focuri de armă la Drobeta Turnu Severin susţine că îi fusese vandalizată maşina

Tânărul care a tras focuri de armă la Drobeta Turnu Severin susţine că îi fusese vandalizată maşina

Tânărul care a tras mai multe focuri de armă, duminică seară, la Drobeta Turnu Severin, rănind trei persoane, le-a declarat poliţiştilor că victimele îi vandalizaseră maşina, într-o parcare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
18 apr. 2011, 00:06, Social

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Mehedinţi, Nicolae Lohon, agresorul, un tânăr de 19 ani, le-a declarat poliţiştilor, la audieri, că cele trei persoane care au ajuns la spital i-ar fi vandalizat maşina într-o parcare din municipiu, moment în care el a scos un pistol cu bile de cauciuc şi a tras mai multe focuri de armă.

Tânărul, care este audiat şi în prezent, le-a spus poliţiştilor că deţine arma legal şi că a folosit-o pentru a se apăra.

Cele trei persoane rănite, cu vârste de 27, 29 şi 35 de ani, au suferit plăgi împuşcate, fiind internate la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin, şi se află în afara pericolului, potrivit medicilor.

Incidentul a avut loc duminică seară, în jurul orei 22.30, la intersecţia străzilor Calomfirescu şi Mihai Eminescu din Drobeta Turnu Severin.

Conform sursei citate, agresorul a fost cel care a sunat la 112 şi a anunţat incidentul, el fiind dus la sediul Poliţiei pentru audieri.