Magistraţii Tribunalului Dolj au dispus, luni după-amiază, judecarea în libertate al lui Adrian Jugănariu de 36 de ani, din Craiova, arestat la sfârşitul lunii ianuarie, după ce a înşelat peste 170 de persoane de pe urma cărora a obţinut 42.000 de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Instanţa a admis recursul înaintat de Adrian Jugănariu împotriva unei încheieri a Judecătoriei Craiova prin care i-a fost menţinută măsura arestării preventive într-un dosar de înşelăciune în formă continuată.
„Înlocuieşte măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpat prin încheierea nr.5/18.01.2011 a Judecătoriei Craiova, cu măsura obligării de a nu părăsi municipiul Craiova”, se arată în decizia Tribunalului Dolj.
Decizia instanţei este definitivă.
Adrian Jugănariu a fost arestat, la sfârşitul lunii ianuarie, după ce, în perioada octombrie – noiembrie 2010, a reuşit să înşele peste 170 de persoane din Dolj, Mehedinţi sau Bucureşti, cărora, în schimbul unei taxe de intermediere de 250 de euro, le promitea găsirea unui loc de muncă în Anglia.
El racola persoanele prin anunţuri la mica publicitate, de pe urma persoanelor înşelate câştigând 42.000 de euro.
Tânărul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova pentru înşelăciune în formă continuată.