„Happy Hour” sărbătoreşte pe 25 aprilie Paştele cu voie bună, oameni speciali şi muzică românească. Astfel, luni, a doua zi de Paşti, de la 17.45, Cătălin Măruţă se pregăteşte de sărbătoare în compania unor invitaţi speciali. Familia Stratan se instalează confortabil pe Happylica cu poveşti frumoase, iar Nicolae Furdui Iancu, Irina Loghin şi Fuego aduc cu ei muzica de sărbătoare.
Micuţul Cezar, mezinul familiei Stratan, îşi face debutul în showbiz la „Happy Hour” şi îşi etalează talentele. Acesta se va afla pentru prima dată într-o emisiune de televiziune şi va arăta de ce sunt speciali Stratanii. La numai doi ani, Cezar ştie să recite poezii şi chiar l-a inspirat pe tatăl său să realizeze o carte de poveşti. Telespectatorii Pro TV vor afla dacă micuţul va călca pe urmele celebrei sale surori mai mari, Cleopatra, dar şi ce planuri are pentru el tatăl său. La rândul ei, Cleopatra Stratan îi va povesti lui Cătălin Măruţă cum se descurcă la şcoala de muzică pe care o frecventează şi unde studiază pianul.
Irina Loghin şi Fuego vor aduce şi ei poveşti despre tradiţiile de Paşti în ediţia „Happy Hour” de luni şi îi vor încânta pe români cu piese speciale. În aceeaşi ediţie, telespectatorii Pro TV îl vor vedea şi asculta şi pe Nicolae Furdui Iancu, care va povesti cum se sărbătoreşte Paştele în familia sa, cu cozonaci umpluţi cu caş din laptele de la propria sa fermă.