"Pe Valea Prahovei a început să ningă şi se circulă în condiţii de carosabil umed şi vânt puternic. Le recomandăm conducătorilor auto să reducă viteza, să folosească luminile de întâlnire şi să mărească distanţa de siguranţă dintre autovehicule", recomandă Poliţia Rutieră.
Poliţiştii avertizează că pe Autostrada Bucureşti – Piteşti, în zona kilometrului 105 – unde se execută lucrările de racordare la autostradă a şoselei de centură a municipiului Piteşti – este posibil ca traficul să se aglomereze, chiar dacă la amiază nu erau probleme legate de fluenţa circulaţiei.
"În această perioadă a anului foarte mulţi participanţi la trafic se deplasează în zonele rurale, obiectivele turistice fiind mai puţin vizate. Având în vedere faptul că vineri s-a circulat intens pe majoritatea drumurilor naţionale, avertizăm conducătorii auto că spre seară, pot apărea probleme legate de fluenţa traficului. De aceea le recomandăm să plece la drum din timp", se mai arată în comunicat.