Aproximativ 5.000-6.000 de persoane participă la un marş în oraşul sirian Qamishli (nord-est), deşi preşedintele Bashar al-Assad a aprobat anularea stării de urgenţă, alte 10.000 de persoane protestând la Deraa (sud), informează AFP.
Protestatarii – arabi, kurzi sau creştini – s-au adunat în faţa moscheii Qasmo, fluturând steaguri siriene.
Unii au pancarte pe care scrie „Arabi, creştini şi kurzi, toţi împotriva corupţiei”.
Alţii au scandat în limba kurdă „Libertate, fraternitate”.
Preşedintele Bashar al-Assad a promulgat joi decretul privind anularea stării de urgenţă care era în vigoare din 1963 în Siria, dar opoziţia consideră că această măsură este insuficientă.
La Deraa, unde au izbucnit prostestele la jumătatea lunii martie, aproape 10.000 de manifestanţi s-au adunat în Piaţa Al-Saraya.
Protestatarii cer desfiinţarea serviciilor de informaţii şi judecarea membrilor acestora, afirmă un activist pentru drepturile omului.
Unii protestatari solicită anularea Articolului 8 al Constituţiei, care conferă practic hegemonia Partidului Baas asupra statului.