Marine Le Pen apreciază că partidul său a reprezentat „singura opoziţie” în alegerile din Franţa

„Suntem singura opoziţie faţă de stânga ultraliberală, permisivă şi libertară”, a declarat Le Pen în faţa susţinătorilor săi la Paris.

„Orice se va îmtâmpla în următoarele 15 zile, bătălia pentru Franţa de abia a început, nimic nu va mai fi la fel ca înainte”, a spus aceasta, apreciind că a „spulberat monopolul celor două partide ale băncilor, finanţelor, ale multinaţionalelor, ale renunţării şi abandonului”.

„Francezii sunt invitaţi împotriva tuturor aşteptărilor la masa elitelor”, a declarat deputatul european.

„Îl vom urma ca exemplu pe Martin Luther King”. Marine Le Pen anunță că va lupta „pașnic” împotriva condamnării primite

„Interferența a devenit legea lumii”. Premierul Franței îl atacă pe Trump pentru că a apărat-o pe Marine Le Pen

„Primul tur de scrutin nu este un sfârşit în sine ci un început”, a adăugat preşedinta Frontului Naţional, făcând apel la „o reunire a patrioţilor de dreapta cât şi de stânga”.

Directorul său de campanie, Florian Philippot, a anunţat că aceasta îşi va declara la 1 mai poziţia sa pentru cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din 6 mai.

Marine Le Pen va obţine în jur de 20 la sută din voturi (19,6 la sută conform ultimelor estimări). Recordul precedent pentru extrema dreaptă la alegerile prezidenţiale de după 1962 a fost obţinut în 2002, când Jean-Marie Le Pen, tatăl lui Marine, a obţinut spre surpriza tuturor 16,86 la sută, trecând în al doilea tur al prezidenţialelor cu preşedintele în exerciţiu Jacques Chirac, eliminându-l pe socialistul Lionel Jospin.

Marine Le Pen, în vârstă de 43 de ani, l-a succedat în 2011 pe tatăl său la conducerea Frontului Naţional. Chiar dacă nu are aceleaşi calităţi oratorice ca cele ale tatălui său, ea a contribuit la îmbunătăţirea imaginii partidului care s-a debarasat, cel puţin parţial, de latura sa antisemită şi de catolicii fundamentalişti.

În timpul campaniei sale, aceasta a afirmat că vrea să apere „Franţa oamenilor invizibili”, a „uitaţilor” crizei şi identitatea naţională împotriva unei „islamizări a Franţei”.