Prima pagină » Știri externe » Fraţii Musulmani îşi creează propriul partid în Egipt

Fraţii Musulmani îşi creează propriul partid în Egipt

Fraţii musulmani, puternica mişcare islamistă de opoziţie din Egipt, au anunţat sâmbătă înfiinţarea propriului lor partid, care va fi, potrivit lor, civil şi nu "teocratic", pentru a participa la alegerile legislative din septembrie, relatează AFP.
30 apr. 2011, 16:11, Știri externe

Noul partid a fost denumit „partidul libertăţii şi justiţiei”, a precizat în cadrul unei conferinţe de presă Mohammed Hussein, secretarul general al confreriei, înfiinţate în urmă cu peste 80 de ani.

Partidul care va fi condus de un membru al biroului politic al Fraţilor Musulmani, Mohammed al-Mursi, va trebui să îşi coordoneze poziţiile cu mişcarea, fiind însă un organism independent.

Primele alegeri legislative de la înlăturarea de la putere a preşedintelui Hosni Mubarak, la 11 februarie, la presiunea manifestaţiilor, vor avea loc în septembrie.

Alegerile prezidenţiale vor fi organizate înainte de sfârşitul anului.

Fraţii Musulmani, foarte contestaţi de puterea fostului preşedinte Mubarak, sunt principala forţă de opoziţie din Egipt.

Interzişi oficial de pe scena politică, Fraţii Musulmani erau toleraţi în Egipt, unde dispun de reţele influente de ajutor social.