Prima pagină » Știri externe » Japonia va realiza o bază de date ADN pentru identificarea victimelor cutremurului urmat de tsunami

Japonia va realiza o bază de date ADN pentru identificarea victimelor cutremurului urmat de tsunami

Poliţia niponă va constitui o vastă baze de date ADN pentru a permite identificarea mai rapidă a victimelor cutremurului urmat de tsunami care au devastat nord-estul Japoniei, în urmă cu şapte săptămâni, anunţă marţi presa locală, citată de AFP.
03 mai 2011, 12:11, Știri externe

Serviciile de poliţie din prefecturile Iwate, Miyagi şi Fukushima vor solicita în curând rudelor persoanelor dispărute probe ADN pentru realizarea acestui fişier. Câteva mii de eşantioane de ADN ar putea fi colectate rapid în trei prefecturi, potrivit agenţiei de presă Kyodo.

Prelevările de ADN vor fi, de asemenea, efectuate de pe obiectele aparţinând victimelor, precizează televiziunea publică NHK.

Poliţia a recurs deja la ADN pentru identificări dar, la mai multe săptămâni de la catastrofă, vrea să folosească această tehnică în mod mai sistematic, în timp ce cadavrele găsite sunt de cele mai multe ori într-o stare avansată de descompunere.

Acest lucru trebuie să le permită familiilor să nu mai treacă prin dureroasa încercare de a vedea un număr mare de cadavre înainte de a-l putea identifica pe cel al unei rude.

La 11 martie, un cutremur cu magnitudinea 9 şi un tsunami uriaş au afectat coastele de nord-est ale Japoniei.

Ultimul bilanţ oficial publicat luni seara menţionează 14.728 de morţi şi 10.808 de dispăruţi.