În clasamentul creşterilor preţurilor producţiei industriale, care include 23 de state comunitare, România este devansată de Bulgaria (12,1%), Olanda (10,8%) şi Marea Britanie (10,7%). De altfel, indicatorul a avansat în toate ţările menţionate de biroul de statistică al Comisiei Europene.
Cele mai reduse creşteri se observă la Malta (0,9%), Suedia (2,9%), Slovacia (3,3%) şi Cipru (4,4%).
În ritm lunar, preţurile producţiei industriale pentru piaţa internă din România au crescut, în martie, cu 1%, acelaşi avans fiind înregistrat la nivel comunitar.
Institutul Naţional de Statistică a anunţat că în martie preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 1,1% comparativ cu luna precedentă şi au avansat cu 11% faţă de luna corespunzătoare a anului trecut, pe fondul scumpirilor din industria prelucrătoare şi din sectorul distribuţiei de apă şi salubritate.