Prima pagină » Justiţie » Instanţa a admis două expertize în dosarul medicului Ciomu

Instanţa a admis două expertize în dosarul medicului Ciomu

Instanţa Tribunalului Bucureşti a admis, marţi, efectuarea unei expertize psihiatrice a medicului Naum Ciomu şi a alteia traumatologice pentru evidenţierea stării psihice a bărbatului pe care l-a mutilat în timpul unei intervenţii chirurgicale.
Instanţa a admis două expertize în dosarul medicului Ciomu
17 oct. 2007, 14:38, Justiţie

Avocatul lui Naum Ciomu , Mircea Duţu, a solicitat instanţei expertiza traumatologică sau efectuarea unei expertize de acest gen asupra lui Ion Jiga, care să evidenţieze starea acestuia după operaţia reconstructivă efectuată de doctorul Ioan Lascăr.

Apărătorul a mai cerut avizul expertizei psihiatrice a doctorului Ciomu de către Comisia Superioară a Institutului de Medicină Legală "Mina Minovici", din care să facă parte, de această dată, şi un specialist neurolog.

Instanţa a admis cele două cereri. De asemenea, magistraţii au dispus ca, la termenele viitoare, Ciomu şi victima sa să fie audiaţi.

Pe de altă parte, instanţa a respins o cerere prin care se solicita expertiza psihologică a părţii vătămate, Ion Jiga. Avocatul acestuia, Mihai Olariu, a declarat în faţa instanţei că expertiza nu-şi are rostul deoarece în acest moment clientul său se află în aceeaşi stare psihică.

Medicul Naum Ciomu a fost deferit justiţiei, în octombrie 2004, de procurorii bucureşteni, pentru că a lăsat infirm un pacient, doctorul fiind acuzat de vătămare corporală gravă din culpă, după i-a secţionat în trei penisul unui pacient.

Judecătoria Sectorului 5 l-a condamnat pe Ciomu la un an de închisoare cu suspendare. De asemenea, magistraţii au decis ca doctorul Ciomu să nu mai poată profesa ca medic primar chirurg-urolog.