Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, inspectorul Luciana Balteş, un tânăr de 17 ani s-a aruncat, joi, în faţa unui tren, în apropierea gării din Copşa Mică.
„Minorul, domiciliat în localitatea Târnava, a decedat după ce a fost lovit de trenul personal nr.2563 care circula pe relaţia Sibiu – Sighişoara. Din investigaţii s-a stabilit faptul că victima s-a aruncat în mod voluntar în faţa trenului aflat în mişcare, fiind văzut şi avertizat de mecanicul de locomotivă care a frânat, oprind trenul”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, Luciana Balteş.
Şeful SMURD Copşa Mică, Dan Vasiu, a spus că l-a văzut pe tânăr stând în apropierea şinelor de cale ferată, dar nu şi-a imaginat că se va arunca.
„Am văzut tânărul stând pe terasamentul căii ferate, cu mâinile la spate. Pur şi simplu, când s-a apropiat trenul de el, a fost avertizat sonor de mecanicul de locomotivă şi efectiv a făcut pasul în faţa trenului. Mecanicul a frânat, dar fără niciun rezultat. O perioadă s-au aplicat manevre de resuscitare, din păcate nu au dat rezultate şi a fost declarat decesul”, a declarat Dan Vasiu, coordonator SMURD Copşa Mică.
Părinţii tânărului au sosit imediat la locul accidentului şi au spus că l-au certat, miercuri, pentru că au aflat că avea mai multe absenţe de la şcoală şi câteva note slabe, dar nu a fost o ceartă serioasă şi nu au crezut că fiul lor va recurge la acest gest.
„Nu a spus că va face aşa ceva. Nu-i mai plăcea şcoala în ultimul timp şi chiulea, dar şi dacă-l exmatricula, ăsta nu cred că era un motiv să se arunce în faţa trenului. Ieri (miercuri – n.r.) a fost o ceartă uşoară, l-am mustrat pentru note şi absenţe, dar nici nu mi-a trecut prin cap că va face aşa ceva”, a declarat Nicoleta Maier, mama tânărului.
Anchetatorii au aflat că tânărul a fost la şcoală, joi dimineaţă, a participat la ora de geografie, după care a plecat de la şcoală şi s-a dus direct pe liniile de cale ferată din apropierea liceului unde învaţă.
Profesorii tânărului spun că nu a dat semne că ar avea vreo problemă şi era un copil liniştit.