Prima pagină » Social » Numărul şomerilor din Capitală a scăzut cu peste 500 în aprilie faţă de martie, ajungând la 21.612

Numărul şomerilor din Capitală a scăzut cu peste 500 în aprilie faţă de martie, ajungând la 21.612

Numărul şomerilor din Bucureşti a ajuns, în aprilie, la 21.612, cu 532 mai puţini decât în martie, iar rata şomajului a scăzut de la 2,03 la sută la 1,98 la sută, informează, vineri, Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti.
06 mai 2011, 13:12, Social

Potrivit sursei citate, jumătate dintre şomeri au fost femei, iar 15.215 dintre ei au beneficiat de indemnizaţia de şomaj potrivit Legii 76/2002.

Din numărul total al şomerilor indemnizaţi, 682 au fost absolvenţi.

AMOFM precizează că, de la începutul anului, pe piaţa muncii au fost integrate 7.453 de persoane, dintre care 147 de absolvenţi.

De asemenea, 115 persoane care nu aveau un loc de muncă au absolvit cursurile de calificare sau recalificare organizate de instituţie.