Potrivit medicilor Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui, băieţelul a suferit arsuri pe 36 la sută din suprafaţa corpului, cele mai afectate zone fiind toracele, abdomenul şi coapsele.
Conform celor povestite de mamă cadrelor medicale, copilul a agăţat cu mâna un vas cu apă clocotită, vărsându-l peste el.
„Arsuri pe 36 la sută din suprafaţa corpului reprezintă foarte mult, având în vedere vârsta mică a copilului. Am reuşit stabilizarea micuţului cu tratament local şi medicamentos, însă se impune transferarea lui la o clinică de specialitate din cauza stării grave în care se află”, a declarat, sâmbătă, şeful Unităţii de Primiri Urgenţe a SJU Vaslui, Carmena Piseru.
La solicitarea medicilor vasluieni, copilul va fi transferat cu un elicopter SMIURD la o clinică de specialitate din Bucureşti.