Prima pagină » Life-Inedit » Pădure din Suceava retrocedată unui baron englez

Pădure din Suceava retrocedată unui baron englez

Comisia judeţeană de fond funciar Suceava a validat, joi, retrocedarea unei suprafeţe de aproape 800 de hectare de pădure principalului donator al Filarmonicii Regale Britanice, baronul englez Michael Edward David de Styrcea, urmaş al mareşalului Curţii Regale I.V. Styrcea.
Pădure din Suceava retrocedată unui baron englez
18 oct. 2007, 15:01, Life-Inedit

Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a anunţat, joi, că în Comisia judeţeană de fond funciar a fost validată cererea de retrocedare a pădurii formulată de Michael Eward David de Styrcea. El a precizat că cererea de retrocedare a fost depusă în urmă cu un an pentru o suprafaţă de 894 hectare de pădure, din partea lui Michael de Styrcea, ca moştenitor al lui Mocsoni Styrcea de Foen Ioan, fost ministru în trei guverne. Potrivit sursei citate, a fost validată retrocedarea a 762,2 hectare în zona localităţii Valea Moldovei, pe raza Ocolului Silvic Gura Humorului.

Onofrei a explicat că bunicul lui Michael de Styrcea, I.V. Styrcea, a fost mareşal al Curţii Regale, iar familia acestuia îl are ca descendent pe marele dregător Stîrcea din perioada domniei lui Ştefan cel Mare.

Prefectul a mai spus că Michael Edward David de Styrcea este baron englez, fiind şi principalul donator al Filarmonicii Regale Britanice. Michael de Styrcea a mai primit recent 1005 hectare de pădure în zona localităţii nemţene Văleni.