În primele trei luni ale anului trecut societatea a constituit provizioane de 1,9 milioane lei.
SIF Muntenia a înregistrat în primele două luni din acest an un profit de 2,4 milioane lei, însă ulterior, în martie, a înregistrat provizioane de aproape 6,4 milioane lei.
Veniturile din primul trimestru al acestui an au scăzut cu 33% la 11,9 milioane lei (2,8 milioane euro), însă cheltuielile au avut un ritm mult mai alert şi au urcat cu 80%, la 15,9 milioane lei (3,7 milioane euro), potrivit raportului financiar transmis, joi, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
În perioada similară a precedentului exerciţiu financiar SIF Muntenia a consemnat venituri de 17,9 milioane lei şi cheltuieli de 8,8 milioane lei.
Printre tranzacţiile importante realizate pe bursă de SIF Muntenia se regăseşte vânzarea unor părţi din pachetul de acţiuni deţinut la Fondul Proprietatea pentru 2,6 milioane lei. Din această operaţiune, societatea a obţinut un profit de 568.000 lei.
Societatea estimează pentru acest an un profit brut de 65 milioane lei, cu 22% sub câştigul de anul trecut, şi vizează o reducere temporară pe sectorul bancar, în favoarea majorării investiţiilor în acţiunile unor companii din sectorul energetic, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli.
SIF Muntenia a obţinut anul trecut un câştig de 83,7 milioane lei (19,9 milioane euro).
Activul net al societăţii activul net a crescut în primele trei luni cu 6,8%, de la 1,412 miliarde lei la 1,508 miliarde lei.
Preţul acţiunilor SIF Muntenia a scăzut în şedinţa bursieră de joi cu 2,98%, la 0,815 lei. La această cotaţie, societatea are o capitalizare de 657,7 milioane lei.