Potrivit ediţiei ce va apărea sâmbătă a L’Equipe Magazine, după o anchetă de aproape un an şi 15 percheziţii, Direcţia Naţională de Anchete Fiscale (DNEF) a descoperit o serie de nereguli la societăţile unde Bernard Laporte este asociat: "contabilitate dublă, abuz de bunuri sociale, deturnare de active, transfer de fonduri suspecte, facturi false, muncă la negru"
Contactat de publicaţia franceză, Laporte a negat acuzaţiile la adresa sa. L’Equipe notează că numele lui Bernard Laporte apare "la unele societăţi care au fost teatrul neregulilor, însă în calitate de asociat, niciodată ca gerant", ceea ce explică faptul că până în prezent tehnicianul nu a fost acţionat în justiţie.
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei franceze, David Martinon, a declarat că numirea lui Laporte ca secretar de stat nu este afectată de această polemică. "Nu sunt la curent cu acest element, însă numirea lui Bernard Laporte a fost deja anunţată şi nu există niciun motiv pentru a se reveni asupra acestei decizii", a spus Martinon.
Laporte nu a negat existenţa anchetei legate de el. "Procedura continuă, se ocupă avocatul meu de problemă. Ştiu că nu se va întâmpla mare lucru. În plus, nu sunt controlat eu personal, ci societăţile", a explicat antrenorul naţionalei de rugby a Franţei.
Echipa Franţei întâlneşte, vineri seară, la ora 22.00, reprezentativa Argentinei, în finala mică a Cupei Mondiale de rugby.