Calificativul pentru împrumuturi pe perioadă lungă a fost revizuit de la „BB” la „BB-„, iar cel pentru credite pe termen scurt a fost confirmat la „B”, potrivit unui comunicat al S&P. Ratingul „BB-” are perspectivă negativă.
Totodată, agenţia a renunţat la supravegherea cu implicaţii negative a ratingurilor OTE, declanşată în decembrie anul trecut.
Perspectiva negativă reflectă posibilitatea unei noi revizuiri în scădere în următoarele 12 luni, dacă situaţia lichidităţilor OTE se înrăutăţeşte, S&P anticipează o disponibilitate de sprijin mai redusă din partea celui mai mare acţionar, grupul german Deutsche Telekom, sau rezultatele operaţionale se înrăutăţesc peste aşteptări. Deutsche Telekom deţine 30% din acţiunile OTE.
S&P a retrogradat, luni, ratingul Greciei cu două trepte, de la nivelul „BB-” la „B”, din cauza îngrijorării că restructurarea datoriilor devine tot mai probabilă.
OTE controlează în România 54% din capitalul Romtelecom, divizia locală de telefonie mobilă Cosmote şi reţeaua de magazine Germanos, cu profil IT&C.