Ben Heney (23 de ani) s-a apropiat de tânăra de 22 de ani care tocmai sărise de pe o clădire cu mai multe etaje şi aterizase pe asfalt, într-o parcare din Manchester şi i-a furat telefonul Samsung.
El a fost surprins în flagrant delict de către camerele de supraveghere din parcare. La câteva ore de la incident, el a vândut telefonul pentru 20 de lire.
Tânăra care s-a sinucis nu a fost numită pentru că poliţiştii vor să-i recupereze telefonul pentru a-i putea contacta familia. Poliţiştii nu au clasificat moartea ei drept „suspectă”.
Heney a pledat vinovat pentru furt şi a fost închis pentru un an de către magistraţii din Manchester.
„Întâlnim, din când în când, infracţiuni care ne şochează şi ne dezgustă, iar acesta este unul din acele incidente. Să furi în mod intenţionat de la o femeie aflată pe moarte, în loc să-i oferi ajutor sau alinare este de neiertat”, a spus detectivul responsabil de anchetă, Mark Astbury.