Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de PNŢCD Timiş, formaţiunea a decis să întrerupă, pentru o zi, campania electorală la Timişoara, în memoria lui Corneliu Coposu.
„La Timişoara, am decis ca azi (duminică – n.r.) să nu facem campanie electorală. Azi, 20 mai 2012, se împlinesc 98 de ani de când s-a născut seniorul Corneliu Coposu, considerat preşedintele moral al românilor, un om de o moralitate desăvârşită, care a suferit întreaga viaţă pentru poporul român şi pentru a promova principiile PNŢ. Pentru a marca această importantă zi, la fel ca în fiecare an, am depus flori la bustul seniorului de pe bulevardul din Timişoara care îi poartă numele”, spun reprezentanţii PNŢCD.
Corneliu Coposu s-a născut în 20 mai 1914, în localitatea Bobota, judeţul Sălaj, şi a murit la 11 noiembrie 1995, la Bucureşti.