Un apropiat al lui Putin, Igor Şuvalov, va prelua funcţia de vicepremier în noul Executiv care, potrivit lui Medvedev, va fi reînnoint în proporţie de trei sferturi, relatează agenţiile ruse.
Dintre cei şapte vicepremieri, cinci şi-au păstrat funcţiile, iar doi sunt nou-veniţi în Guvern, respectiv Arkadi Dvorkovici, consilier economic la Kremlin în timpul preşedinţiei lui Medvedev, şi Olga Golodeţ, care lucra la primăria Moscovei.
Anton Siluanov a fost reconfirmat în funcţia de ministru de Finanţe, în timp ce Ministerul Dezvoltării economice i-a revenit lui Andrei Belousov.
Putin l-a reconfirmat în funcţie şi pe ministrul Apărării Anatoli Serdiukov.
El l-a înlocuit însă pe Raşid Nurgaliev în postul de ministru de Interne cu generalul de poliţie Vladimir Kolokolţev, în timp ce poliţia rusă este implicată de mai multe luni într-un vast scandal legat de tortură şi rele tratamente în comisariate.
„Situaţia în care se află economia rusă este instabilă (…). În aceste condiţii va trebui să realizaţi programul de dezvoltare a Rusiei”, a declarat Putin, după ce a citit lista noului Cabinet.