13:44
Componenţii echipei Oţelul Galaţi au primit „Inelele de Campion” din partea cotidianului ProSport, duminică seară, în cadrul unui spectacol în care au primit şi tricourile de campioni şi trofeul acordat pentru titlul în Liga I, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Aproximativ 15.000 de spectatori au asistat la spectacolul ce a cuprins şi recitalul trupei Holograf şi a fost prezentat de Adrian Enache.
Trofeul şi tricourile de campioni au fost acordate de vicepreşedintele LPF, Valentin Alexandru.
Oţelul Galaţi a câştigat primul titlu de campioană din istorie în sezonul 2010/2011.