Cu ocazia dezbaterii în plen a proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă 39/2011 pentru modificarea şi completarea Legii parteneriatului public-privat 178/2010, senatorii au adoptat raportul favorabil, cu amendamente, propus de Comisia economică, fiind înregistrate 45 de voturi „pentru” şi 43 „împotrivă”.
Ulterior, la votul asupra proiectului de lege de aprobare a ordonanței de urgență, preşedintele de şedinţă a anunţat că ordonanţa a fost respinsă, 49 de senatori votând „împotrivă”, 47 „pentru”, iar unul s-a abţinut.
Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a cerut o pauză de consultări de două minute, în urma căreia să se decidă reluarea votului asupra proiectului de act normativ.
După pauza de consultări, liderul grupului UDMR, Fekete Andras Levente, a anunţat că liderii de grup nu au ajuns la un consens şi că membrii grupului său solicită supunerea la vot a cererii lor de reluare a votului privind ordonanţa.
De asemenea, senatorul Gyorgy Frunda a susţinut că în momentul votului a existat un moment de incertitudine, iar unuii dintre parlamentari nu au votat. Votul exprimat nu reflectă decizia senatorilor, a spus el, adăugând că solicitarea de reluare a votului este una regulamentară.
În replică, liderul senatorilor liberali, Puiu Haşotti, a arătat că o eventuală reluare a votului poate să aibă loc doar dacă asupra acestui lucru convin toţi liderii de grup. „Nu s-a ajuns la consens. Votul rămâne vot. Legea rămâne respinsă”, a conchis el, solicitând, la rândul său, o pauză de consultări de două minute.
Ulterior acestei pauze, preşedintele de şedinţă a supus la vot cererea UDMR, care a fost acceptată, cu 47 de voturi „pentru” şi şase voturi „împotrivă”.
La reluarea votului asupra ordonanţei de urgenţă, aceasta a fost adoptată cu 47 de voturi „pentru”.
În urma votului, preşedintele Comisiei juridice, Toni Greblă (PSD), a criticat decizia lui Pereş şi a arătat că este pentru prima dată în istoria Senatului când un proiect respins este resupus votului.
Senatorul social-democrat a susţinut că Alexandru Pereş deschide astfel o practică periculoasă privind încălcarea prevederilor regulamentare.
El a anunţat că grupurile PSD, PNL şi PC se retrag de la lucrări până democrat-liberalul va reveni asupra deciziei sale.
Ca răspuns, Alexandru Pereş a subliniat că decizia sa respectă Regulamentul Senatului şi că există precedent în ceea ce privește resupunerea la vot în plenul Senatului a unor proiecte de lege.
La final, liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, i-a cerut preşedintelui de şedinţă să constate că în urma retragerii grupurilor USL de la lucrări nu mai există cvorum, lucru constatat, ulterior, şi de Alexandru Pereş.
Ordonanţa de urgenţă care a trecut miercuri de Senat prevede modificarea procedurilor de selecţie a partenerilor privați, prin introducerea procedurii deschise şi a procedurii de dialog competitiv, eliminarea garanţiei de 2 la sută din valoarea estimată a contractului în cazul depunerii unei contestații.
Actul normativ corelează pragurile valorice naţionale cu cele prevăzute în legislaţia comunitară – 125.000 euro, fără TVA, pentru contracte de bunuri şi servicii şi 4.845.000 euro, fără TVA, pentru contracte pentru lucrări.